Beat la volan, riscă puşcăria

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş au trimis în judecată un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Pietroşani, care a fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie în sânge peste limita legală.
Cu ceva timp în urmă, Nicolae I. şi-a „stins setea” cu câteva pahare cu băuturi alcoolice, după care s-a hotărât să plece la o plimbare cu maşina. Imediat s-a urcat la volan unui autoturism marca Audi, pe care l-a condus pe drumurile publice din comună. Însă, în timp ce se deplasa pe drumul judeţean 731, probabil observând manevrele greşite ale conducătorului auto, poliţiştii care supravegheau traficul rutier i-au făcut semn să oprească. În timp ce i-au solicitat tânărului actele la control oamenii legii au sesizat că acesta miroase puternic a alcool. Imediat Nicolae I. a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, poliţiştii l-au condus pe tânăr la Spitalul Municipal Curtea de Argeş pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Rezultatul primei probe a analizelor a indicat o alcoolemie de 1,20 grame la mie, iar rezultatul celei de-a doua probe a fost 1.05 grame la mie, de unde rezultă faptul că alcoolemia era în descreştere în momentul în care a fost oprit de poliţişti. În urma cercetărilor efectuat Nicolae I. s-a ales cu dosar penal şi urmează să fie judecat pentru faptul că a condus beat o maşină pe drumurile publice, punând în pericol atât viaţa lui cât şi a altor oameni. Acesta va suporta şi cheltuielile de judecată în valoare de 200 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email