Beat la volan şi fără permis

Tot mai mulţi argeşeni au fost depistaţi de poliţişti conducând maşini pe drumurile publice, deşi nu aveau permis de conducere. Un astfel de caz este cel al lui Remus, un tânăr din Curtea de Argeş, care abia a împlinit vârsta de 23 de ani. Deşi nu a urmat o şcoală de şoferi, şi prin urmare nu deţine permis de conducere, la începutul anului 2009, acesta a luat maşina familiei din faţa blocului şi a plecat la o plimbare. Pentru ca plimbarea să fie mai lungă, acesta s-a îndreptat cu maşina, marca Dacia 1310, spre comuna Valea Iaşului. Acolo s-a întâlnit cu câţiva prieteni cu care a băut mai multe beri la un bar din comună. După câteva ore, tânărul a plecat spre casă cu maşina. Numai că, în drum spre Curtea de Argeş, a fost oprit de un echipaj de poliţie de la Rutieră. După ce i-au verificat actele, poliţiştii au constatat că Remus nu avea permis de conducere. „Şoferul” a fost pus să sufle în etilotest, aparatul indicând o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Remus a fost condus la Spitalul Municipal pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Tânărul de 23 de ani va răspunde acum în faţa instanţei pentru cele două infracţiuni săvârşite, el fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email