Bazinul de înot, gata pe 24 aprilie

Lucrările la bazinul de înot sunt în linie dreaptă, spun reprezentanţii administraţiei locale, şi, potrivit actului adiţional al contractului semnat în februarie, termenul de finalizare este 24 aprilie.

În prezent sunt în curs de realizare lucrări la bazinele de înot, camera tehnică, vestiare, instalaţii electrice, sanitare şi de ventilaţie, spun reprezentanţii administraţie publice locale. La complexul de nataţie, după cum se numeşte oficial bazinul, vor lucra şase sau şapte persoane, a declarat anterior primarul Constantin Panţurescu. În lista de investiţii care vor continua anul acesta este trecut şi bazinul, cu un rest de plată de 60.000 de lei.

Lucrările la bazinul de înot de la Curtea de Argeş au început pe 2 mai 2018, iar pe 2 noiembrie 2018 ar fi trebuit să fie gata.

Reprezentantul firmei care construieşte omplexul de natație ne spunea anul trecut că lucrările sunt în întârziere din mai multe motive. „Întârzierea a fost cauzată de două motive. Mai întâi au fost nişte lucrări suplimentare, pentru că este o pânză de apă freatică foarte înaltă şi au fost lucrări diverse şi neprevăzute care ne-au obligat să realizăm o pernă de balast, să refacem studiul geo, iar pe de altă parte ploile care au căzut toată vara, începând din iulie – august, au fost aproape 40 – 50 de zile de ploi, au dus la întârzierea lucrărilor”, a declarat Bogdan Gheorghe. Termenul de 24 aprilie ar trebui să fie ultimul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email