Bătaie cu topoare şi bâte între romi şi pădurari

Un băiat de 14 ani a declarat că a fost bătut de un pădurar la Mălureni, după cum aţi aflat din ziarul nostru de ieri. Scandalul a luat însă amploare şi au apărut şi nişte filmări făcute cu un telefon mobil din care reiese că bătaia a fost mult mai mare.
Au fost scoase la înaintare bâtele şi topoarele în pădurea dintre Mălureni şi Zărneşti, duminică, după ce mai mulţi ţigani au fost prinşi la furat de lemne de către un pădurar. Un băiat de 14 ani a fost rănit, iar poliţiştii şi personalul de la Ambulanţă au mers kilometri întregi prin pădure pentru a-i acorda acestuia primul ajutor. Romii prinşi la furat au spus că minorul a fost lovit de pădurar. Acesta din urmă a declarat că băiatul a fost chiar victima rudelor sale.
Pădurarul a prins mai mulţi romi în timp ce tăiau copacii, iar aceştia, supăraţi că au fost prinşi şi goniţi, au sărit la pădurar cu un par. Romii au sunat apoi la poliţie şi la salvare spunând că pădurarul le-a bătut crunt fiul de 14 ani. Oamenii legii au ajuns cu greu în zona greu accesibilă, după circa opt kilometri de mers pe drum forestier.
„Copilul era conştient, cooperant, iar funcţiile vitale nu i-au fost puse în pericol. Am constatat nişte escoriaţii la nivelul ambilor omoplaţi”, a declarat medicul de la ambulanţa din Curtea de Argeş, Marian Chiru.
Pădurarul a spus că băiatul a fost bătut chiar de rudele sale, aceasta fiind o metodă des folosită de hoţi pentru a scăpa de dosarele pentru furt. Poliţia îl cercetează pe pădurar pentru loviri şi alte violenţe, după ce hoţii au făcut plângere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email