Oricui îi place să bârfească, iar la Curtea de Argeş bârfa a fost ridicată la rang de informaţie oficială. O să vă spunem la ureche în fiecare săptămână câte o bârfă. Cine cu cine şi de ce, cine de la cine şi cum, care pe care şi prin ce metodă, de unde şi până unde şi pe ce bani. Acestea sunt întrebările fundamentale care îi frământă pe argeşeni, întrebări la care vom răspunde noi. Când ştim. Când aflaţi dumneavoastră, aşteptăm să ne spuneţi şi nouă.
Se spune prin oraş că un mare director a descoperit acum că are un copil de 20 de ani. Băiatul respectiv e bine merci, cu mama lui, în alt oraş, dar a vrut să îşi cunoască tatăl, aşa, de amorul artei. S-au văzut, s-au plăcut, cum se spune, mai ales că seamănă ca două picături de apă, numai că doamnei director nu i-a picat prea bine apariţia copilului său vitreg, cum ar veni. Soţul doamnei, tatăl adică, e bucuros că feciorul cel nou îi seamănă la fix. Mai are doi copii, dar are cu ce să-i înzestreze pe toţi, chiar dacă ar mai apărea încă 10.