Bârfa de joi – Gheorghe Boncea – „Am adresă de e-mail, trebuie să o caut pe acasă, să văd pe unde am pus-o!!!”

Aţi aflat din ziarul nostru că onoraţii consilieri locali au primit tablete de la Primărie ca să nu se mai care la şedinţe cu dosarele grele, care le puteau provoca hernie. Primarul, grijuliu cu ceilalţi aleşi, a dat cu generozitate 200 de milioane, că doar nu erau banii lui de acasă, şi le-a cumpărat consilierilor câte o tabletă, de la Romtelecom zice el. La ultima şedinţă de Consiliu domnii au primit cutiile cu sculele respective. Drept este că unii s-au uitat mai cu frică la ele, alţii le-au pus repede în buzunar, de parcă urma să le ia cineva, dar au fost şi inşi care s-au uitat cu o curiozitate nesfârşită la ele, fix ca la extratereştri. Un oarecare specialist le-a ţinut un curs extrem de scurt de folosire a tabletei şi le-a povestit că, de acum înainte, materialele pentru şedinţă vor fi primite pe mail. Întrebaţi dacă au adresă de e-mail şi care ar fi aceasta, răspunsurile au fost diferite, dar cel mai interesant a fost al clasicului în viaţă Gheorghe Boncea – „Da, bă, am adresă de imail, dar nu ştiu unde e, trebuie să o caut pe acasă, să văd pe unde am pus-o!!!!!!!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email