Bărbat dispărut în apele râului Argeş

Un bărbat de 45 de ani din Curtea de Argeş a dispărut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apele canalului de fugă aflat în aval de microhidrocentrala Noapteş. La faţa locului a intervenit imediat un echipaj cu barcă pneumatică de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi o ambulanţă SMURD. Căutările au fost întrerupte după aproximativ o oră, fiind reluate ieri dimineaţă. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că bărbatul dispărut se afla la braconaj, împreună cu trei complici. „La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş, pe malul drept al canalului fiind identificaţi V.N.A., de 36 de ani, S.I.L., de 29 de ani şi un minor de 17 ani. Din verificări a rezultat că aceştia au mers împreună cu O.F., de 45 de ani, la canalul de la Noapteş, cu două plase pentru pescuit”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Pe numele celor trei a fost deschis un dosar penal pentru braconaj piscicol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email