Polițiștii de investigații criminale din cadrul poliției Municipiului Curtea de Argeș au reținut sâmbătă un bărbat de 35 de ani, din municipiu, acuzat de comiterea infracțiunii de furt calificat în forma continuată (două acte materiale), transmite IPJ Argeș.
„Din cercetări s-a stabilit că în perioada 28-30 mai, o persoană necunoscută, identificată în urma cercetărilor ca fiind bărbatul de 35 de ani, ar fi pătruns fără drept în interiorul unui autocamion parcat pe raza municipiului Curtea de Argeș, nefiind asigurat, iar din interiorul cabinei ar fi sustras cheia de pornire a autocamionului, fapta fiind sesizată în seara zilei de 30 mai.
De asemenea, în seara aceleiași zile, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns fără drept într-un autoturism parcat pe raza municipiului Curtea de Argeș, de asemenea, autovehiculul fiind neasigurat, iar din interior ar fi sustras, prin demontare, o componentă auto, în urma cercetărilor rezultând că fapta ar fi fost săvârșită de același bărbat.
În ziua de 31 mai, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanelor vătămate”, conform IPJ..