Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat, duminică, un bărbat de 44 de ani, din Corbi, care conducea o autoutilitară pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în cooperare cu autoritățile din Bulgaria, a rezultat că bărbatul nu ar figura în bazele de date ale statului străin, cu drept de a conduce autovehicule, deși acesta a prezentat un permis de conducere, aparent valabil.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun, arată polițiștii argeșeni.