Un bărbat din comuna Cicănești, de 60 de ani, a murit joi după amiază după ce un motocultor s-a prăbușit peste el în curtea proprie. Două echipaje cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat au intervenit la locul evenimentului, potrivit ISU Argeș. O dată ajunși acolo, pompierii au constatat că era vorba de un motocultor cu remorcă, iar acesta a fost îndepărtat de pe bărbat de către cetățeni, până la sosirea forțelor de intervenție.
Din păcate, bărbatul a fost găsit decedat, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Incidentul s-a petrecut în gradina de lângă casa victimei,