Peste 200 de hectare de teren urmează să fie expropriate pentru construirea autostrăzii Sibiu – Pitești – Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni, scrie arenaconstruct.ro. Pentru acest proiect rutier va fi expropriat și barajul de acumulare de la Șuici, din județul Argeș, o construcție industrial – edilitară de peste 4.500 mp, ce aparține companiei Hidroelectrica SA. Imobilele ce vor fi expropriate se află pe raza localităţilor Cepari, Sălătru, Șiuci și Tigveni din județul Argeș precum și pe raza localităților Perișani și Racovița din județul Vâlcea.
Un proiect de act normativ prevede acordarea a peste 16,15 milioane lei, pentru un număr de 677 de imobile, în suprafață totală de 2.012.980 mp teren. Suma aferentă imobilelor ce urmează să fie expropriate rezultă din rapoartele de evaluare întocmite în luna mai 2021, de către un evaluator autorizat, potrivit sursei citate. Lungimea totală a traseului este de circa 123.1 km.
În prezent, pentru realizarea lucrărilor pentru Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni urmează declanșarea procedurilor de expropriere.