Banii pentru lemne se plătesc lunar

Aproximativ 2.500 de familii din municipiu au depus până în acest moment, cereri pentru a beneficia de subvenţia la încălzire pe timp de iarnă. „Avem 1.860 de dosare pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale şi încă 670 de la cei care folosesc lemnele. Numărul dosarelor este mult mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi asta din cauza noilor prevederi legale care interzic acordarea subvenţiei celor care au terenuri mai mari, păduri sau două locuinţe”, explică reprezentanţii administraţiei locale.
În cazul celor care se încălzesc cu lemne, subvenţia va fi aplicată direct pe factura primită de la Distrigaz, însă în cazul celor care se încălzesc cu lemne, banii vor fi plătiţi lunar, de la casieria primăriei. „Nu au fost stabilite încă zilele în care se va face plata subvenţiilor”, a precizat viceprimarul Costinel Vasilescu, în cadrul ultimei conferinţe de presă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email