La Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” se vor desfăşura, în perioada următoare, tradiţionalele baluri ale bobocilor, organizate de elevii liceelor din municipiul nostru. Astfel, mâine la ora 18:00, în sala de spectacole a Centrului de Cultură şi Arte, elevii Grupului Şcolar Forestier vor fi primii din municipiu care vor organiza o competiţie a bobocilor. Concurenţii vor fi supuşi la mai multe probe de aptitudini, de talent artistic şi vor avea parte bineînţeles şi de alte surprize. „A devenit o tradiţie ca aceste baluri să fie organizate la Centrul de Cultură, ceea mă bucură foarte mult, pentru că am reuşit să îi facem pe copii să vină în această instituţie. Copiii au desfăşurat aici foarte multe acţiuni de acest gen în ultima perioadă, dar şi anul trecut. Balurile organizate de copii s-au bucurat de un real succes, fiind chiar nişte adevărate spectacole. De fiecare dată elevii s-au pregătit bine, iar munca lor a fost apreciată la finalul evenimentelor”, ne-a spus Cristian Mitrofan, manager Centrul de Cultură şi Arte.
Pe 11 noiembrie şi
Grupul Şcolar „Ferdinand I”organizează Balul Bobocilor
Consiliul elevilor de la Grupul școlar „Ferdinand I”au discutat în cadrul ședințelor organizate de aceștia despre balul bobocilor. Astfel, s-a decis ca pe 11 noiembrie, clasa a XII-a A să organizează balul bobocilor la Centrul de Cultură şi Arte din Curtea de Argeș. Așteptăm să vedem gradul de inventivitate al elevilor!