Bal organizat de elevii Grupului Şcolar Forestier

Mâine, la ora 18:00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu”, elevii Grupului Şcolar Forestier din Curtea de Argeş vor organiza Balul Păcălelilor. Organizatorii evenimentului au pregătit un program cu multe momente amuzante, scenete comice, dar şi cu mult aşteptatul concurs de „Miss şi Mister”. Concurenţii vor fi supuşi la mai multe probe de aptitudini, de talent artistic, nu va lipsi nici proba de dans, şi vor avea parte bineînţeles şi de alte surprize. „Mă bucur foarte mult că elevii au revenit aici şi organizează astfel de acţiuni. Noi avem încheiate parteneriate cu toate liceele din municipiu. Elevii vin într-o instituţie de cultură, iar evenimentele organizate de ei aici s-au bucurat de mult succes, dovadă fiind numărul mare de cereri pe care le primim. Noi nu le percepem nici un fel de taxe şi le punem la dispoziţie tot ceea ce le trebuie pentru organizarea spectacolului. Eu spun că i-am câştigat pe tinerii din municipiu, pe care îi aştept şi la alte evenimente cum ar fi piese de teatru, expoziţii sau alte spectacole”, a spus Cristian Mitrofan, manager Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email