Bac-ul continuă cu proba scrisă la limba şi literatura română

Sesiunea august – septembrie a examenului de bacalaureat a continuat ieri cu probă orală, cea la limba şi literatura modernă. Conform metodologiei de examinare candidaţii au intrat în săli în ordinea afişată la centrele de examen, respectându-se ora prevăzută de comisie pentru fiecare grupă. Fiecare profesor evaluează răspunsul candidatului de la probele orale cu note întregi de la 1 la 10, în funcţie de baremul de evaluare, astfel încât diferenţa dintre notele celor doi profesori evaluatori să nu depăşească un punct. Proba orală la limba şi literatura română este eliminatorie, adică în cazul în care nu vor obţine minim nota 5, candidaţii nu vor mai avea dreptul să susţină şi celelalte probe. Elevii care au susţinut această probă au spus că au avut parte de subiecte mai uşoare decât cel din prima sesiune. „Eu cred că este mai uşor acum. Am reuşit să iau un şapte. Recunosc că am învăţat şi eu mai mult acum pentru că era cam ultima mea şansă. Doar anul viitor mai puteam să dau examenul. Am stat toată vara şi am învăţat. Îmi este frică la matematică. Acolo s-ar putea să am unele probleme”, a spus Marius, unul dintre elevii care au susţinut proba orală la limba şi literatura modernă.

Elevii nu au voie în sala de examen cu telefoane mobile

 Astăzi, se va desfăşura prima probă scrisă, la limba şi literatura română, din cadrul examenului de bacalaureat organizat în perioada august – septembrie. Candidaţii care vor susţine această probă nu au voie să intre în incinta unităţii şcolare cu telefoane mobile, cărţi, caiete sau alte materiale informative. Această măsură a fost luată pentru eliminarea tuturor tentativelor de fraudă. Elevii vor fi obligaţi să lase telefoanele mobile şi sursele de inspiraţie într-o sală special destinată acestui scop. Cei care nu se vor supune regulilor şi vor intra în sala de examen cu obiecte interzise riscă să fie eliminaţi din examen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email