Avocat argeșean trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență

Acesta nu a putut justifica proveniența a 2.235.121 lei

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului A.A., avocat în cadrul Baroului Argeș, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, transmite DNA.

Procurorii spun că „în primăvara anului 2019, inculpatul A.A., în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), condamnată într-un dosar penal la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție, suma de 10.000 euro, pe care ar fi și primit-o efectiv, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului „Western Union”.
Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpat pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și că-i va determina pe aceștia să adopte o soluție de admitere a recursului în casație pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite.

Inculpatul a pus la dispoziția organelor judiciare suma de 10.000 euro, aceasta fiind depusă în contul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, deschis pe numele persoanei mai sus.
În cauză, a fost efectuată o investigație financiară, ocazie cu care s-ar fi constatat că inculpatul și soția sa nu ar fi putut justifica proveniența unei sume de bani de 2.235.121 lei.
În cursul urmăririi penale au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 10.000 euro în vederea confiscării speciale și asupra unui imobil (evaluat la suma de 442.856 euro) ce aparține inculpatului și soției sale, în vederea confiscării extinse.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Alba Iulia, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, se arată în comunicatul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email