Averile democrat liberalilor din Consiliul Local

După ce din numerele anterioare ale ziarului nostru aţi aflat în exclusivitate despre bunurile şi banii de care dispun aleşii locali PSD şi PSL, astăzi vă prezentăm declaraţiile de avere ale consilierilor locali democrat liberali din municipiul nostru. Cât de mult au crescut sau cu cât au scăzut averile acestora aflaţi din rândurile de mai jos.
Vasile Sabie
Potrivit declaraţiei de avere, consilierul local Vasile Sabie deţine împreună cu soţia un teren în suprafaţă de 1.349 de mp, dar şi o casă de 158,7 mp în Curtea de Argeş. În anul 2010, alesul local a contractat un credit la BCR în valoare de 10.000 de euro, scadent în anul 2018. Din salariul de director de vânzări al General Craft Construction a încasat 8.286 de lei, iar soţia, director economic la aceeaşi societate, a câştigat 13.260 de lei.
Victor Suhan
Victor Suhan este unul dintre consilierii locali cu cele mai multe proprietăţi imobiliare. Acestea deţine un teren de 609 mp în Corbeni, unul de 600 mp la Curtea de Argeş, dar şi alte două terenuri de 672 şi 2849 mp în Nucşoara şi Brăduleţ, la care se adaugă un teren cumpărat în acest an la Valea Danului, de 3.585 mp. Potrivit declaraţiei de avere, acesta are o casă de vacanţă în comuna Nucşoara pe care a cumpărat-o în anul 2011, în timp ce soţia sa deţine un apartament în municipiul nostru. La capitolul auto, acesta a trecut în declaraţia de avere un autoturism Volkswagen Passat, fabricat în anul 2008. Totodată, alesul local are bani în mai multe conturi, depozite în bancă şi în fonduri de investiţii, în valoare de 7.000 lei, 12.184 lei, 28.920 lei, 19.600 lei, 29.500 lei, 21.000 lei, 4.800 şi 3.000 lei. Acesta a încasat de la Hidroserv, prin contract de muncă, suma de 107.691 de lei, 3.300 de lei din indemnizaţia de consilier local, 3.700 de lei proveniţi din diferenţe salariale de la Hidroelectrica, la care se adaugă alţi 45.000 de lei dintr-un proces de despăgubiri.
Se pare că declaraţia de avere a consilierului local Costinel Vasilescu nu a fost completată încă, deoarece acesta este plecat din ţară, iar Gheorghe Nicuţ a demisionat din legislativul local şi nu mai este obligat să-şi depună declaraţia de avere. La sfârşitul acestei săptămâni, locul rămas vacant în Consiliul Local după demisia lui Gheorghe Nicuţ va fi ocupat de Gheorghe Alecsei, acesta urmând să-şi depună declaraţia de avere în perioada următoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email