Averile aleşilor PSD – Copilul unui consilier local a primit o donaţie de două miliarde

După ce ieri v-am prezentat averile celor care conduc administraţia locală, respectiv primarul Nicolae Diaconu şi viceprimarul Cristian Mitrofan, astăzi a venit rândul consilierilor locali social-democraţi. Totodată, veţi putea vedea şi ce avere are singurul reprezentant al PC în Consiliul Local, Ion Şerban. Cât de mult s-au îmbogăţit, ce au vândut, ce au cumpărat, câte conturi deţin sau ce datorii aleşii locali aflaţi locali în rândurile de mai jos.
Gheorghe Boncea a primit 155.000 de euro în urma unui contract cu clauză de întreţinere
Consilierul local Gheorghe Boncea deţine două terenuri, unul de 6.000 mp în municipiul Curtea de Argeş şi altul de 2.000 mp pe care l-a primit moştenire în Băiculeşti. Acesta mai are două case în Curtea de Argeş şi una de 200 mp în Băiculeşti. La capitolul auto alesul local stă destul de bine. Acesta are două autoturisme BMW, dar şi un Audi Q7. Potrivit declaraţiei sale de avere Boncea mai are un depozit bancar în valoare de 537.749 de lei la Banca Transilvania, dar în acelaşi timp, în ultimul an de zile, a primit 155.000 de euro în urma unui contract cu clauză de întreţinere. Dacă anul trecut nu avea datorii, anul acesta consilierul local a contractat un credit de 125.000 de euro, scadent în anul 2017. Totodată, Gheorghe Boncea a încasat din indemnizaţia de consilier suma de 6.282 de lei.
Ştefan Dumitrache, terenuri şi apartament în Râmnicu Vâlcea
Ştefan Dumitrache, aflat la cel de-al doilea mandat de consilier local, are trei terenuri, două în municipiul nostru cumpărate în anul 1999, în suprafaţă de 17.900 mp şi 800 mp, dar şi un teren în Băiculeşti, cumpărat în anul 2002. De asemenea, consilierul are un apartament în Râmnicu Vâlcea, cumpărat în 2000. În anul 2008 a contractat un credit de 50.000 lei, care este scadent în anul 2018. În ultimul an de zile, a câştigat din indemnizaţia de consilier local 6.662 lei, din funcţia de manager al Muzeului Municipal 8.595 de lei, iar de la firma pe care o administrează încă 2.000 lei. Soţia, inginer la Aquaterm, a încasat din salariu 13.372 lei.
Încă o maşină pentru Marius Deaconu
Marius Deaconu este unul dintre consilierii locali aflaţi la primul mandat. Potrivit declaraţiei sale de avere are un teren intravilan la Băiculeşti, cumpărat în 2007, cu o suprafaţă de 2389 metri pătraţi şi o casă de locuit de 135 mp pe numele soţiei, tot la Băiculeşti. În plus faţă de anul trecut, pe lângă  autoturismul Wolkswagen Passat din 1997, în declaraţia de avere a acestuia mai apare un alt autoturism de acest fel, dar fabricat în anul 2009. Din salariul de profesor la Centrul de Zi „Marina” a încasat suma de 23.875 lei, din salariul de psiholog la Fundaţia „Hand Rom” a încasat 8.636 lei, iar din indemnizaţia de consilier a primit 6.662 lei. Un an bun din punct de vedere financiar a fost pentru soţia consilierului local, care a primit din salariul de director al Centrul de Zi „Marina” suma de 26.087 de lei, iar ca director al Fundaţiei „Hand Rom” a mai primit 12.741 de lei. Mai mult decât atât, unul dintre copiii alesului local a primit o donaţie în valoare de 200.000 de lei.
Silviu Popescu deţine 50.000 mp de tern în Arefu
Potrivit declaraţiei sale de avere, Silviu Popescu deţine două terenuri în comuna Arefu, ambele moştenite, în suprafaţă de 35.000 mp şi 15.000 mp. De asemenea, mai are un apartament în Curtea de Argeş şi o casă la Arefu de 100 mp, tot moştenită. Dacă anul trecut nu avea niciun autoturism, de această dată în declaraţia de avere apare un autoturism Skoda. Alesul local nu are conturi în bancă, dar nici datorii. Însă, faţă de anul trecut, veniturile lui Silviu Popescu au scăzut considerabil. Dacă în anul 2013 a încasat din salariu 88.312 de lei, în ultimul an de zile a primit din pensie 3.442 de lei, iar din indemnizaţia de consilier alţi 3.461 de lei. Soţia, pensionară, a încasat suma de 15.000 de lei.
Constantin Panţurescu are mai multe terenuri în Curtea de Argeş
Constantin Penţurescu a cumpărat în anul 2011 trei terenuri la Curtea de Argeş, cu suprafeţe de 8469, 14.690 şi 3404 metri pătraţi. Acesta mai are şi un apartament în Curtea de Argeş, în suprafaţă de 66 mp. Faţă de anul trecut, Constantin Panţurescu nu mai are niciun cont în bancă, însă are în schimb credit în valoare de 43.000 de lei la BRD, scadent anul acesta. Salariul încasat la Transarg a fost de 42.200 de lei, din indemnizaţia de consilier local a mai încasat suma de 8.160 lei, iar din indemnizaţia de la Spitalul Municipal, unde e preşedintele Consiliului de Administraţie, a primit 320 de lei. Soţia, care lucrează la Hidroelectrica, a încasat din salariu 46.862 de lei.
Gabriel Jubleanu a moştenit un teren în comuna Nucşoara
Gabriel Jubleanu este unul dintre consilierii aflaţi la primul mandat. În anul 2004 a primit moştenire un teren în suprafaţă de 5.000 mp la Nucşoara, iar din anul 2000 deţine un apartament de 97 mp în Curtea de Argeş. Acesta are şi un autoturism Dacia Logan. Potrivit declaraţiei de avere acesta nu are conturi la bănci, dar nici credite. Din salariul de la JMG INSTAL GAZ a realizat un venit de 9.741 de lei, iar soţia, salariat  al aceleiaşi firme, a obţinut 8.580 de lei, la aceşti bani adăugându-se şi alocaţiile celor doi copii, în valoare de câte 504 lei.
Ion Şerban, terenuri, case, autoturisme şi depozit bancar
Ion Şerban are două terenuri de 1.500 şi 2.777 metri pătraţi în Curtea de Argeş Din anul 1995 deţine o casă în suprafaţă de 160 metri pătraţi pe strada Plopiş şi a mai construit o clădire de 1.200 mp tot în Curtea de Argeş. Ion Şerban mai deţine două autoturisme, un Ford Focus şi un Ford Fiesta, ambele achiziţionate în leasing.  Potrivit declaraţiei de avere, are un depozit în bancă de 35.199 euro. Din salariul de jurist la firma proprie a încasat suma de 11.352 de lei, la care se adaugă 6.852 lei, reprezentând indemnizaţia de consilier local. Soţia lui, angajat al Aquaterm, a încasat un salariu de 13.447 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email