Averile aleşilor locali – Primarul Nicolae Diaconu şi-a cumpărat casă pe Plopiş El are însă bani mai puţini în conturi

Aleşii locali şi-au reactualizat recent declaraţiile de avere. În numerele viitoare ale ziarului nostru vă vom prezenta cât de mult au crescut sau cu cât au scăzut averile acestora, în ultimul an de zile. Totodată, puteţi vedea ce proprietăţi au achiziţionat aleşii locali, cine sunt cei care şi-au schimbat autoturismele sau care sunt consilierii locali cu cele mai multe conturi în bancă. Astăzi vom începe chiar cu cei aflaţi în fruntea administraţiei publice locale, primarul Nicolae Diaconu, respectiv viceprimarul Cristian Mitrofan.
Bani, bani, bani
Primarul Nicolae Diaconu are o situaţie financiară şi materială de invidiat. Acesta deţine mai multe terenuri pe care le-a achiziţionat în perioada 2001 – 2013, respectiv 18,5 hectare în Ciofrângeni, 0,1 hectare la Sulina, 0,2 hectare la Cicăneşti, 0,6 hectare la Olăneşti, dar şi un teren de  0,1752 ha în Curtea de Argeş, pe care l-a cumpărat anul trecut. Şi la capitolul clădiri edilul stă destul de bine. În anul 2013 a cumpărat o casă în suprafaţă de 139 mp în Curtea de Argeş, pe strada Plopiş, se spune, dar, potrivit declaraţiei sale de avere, mai deţine o casă în municipiul nostru, pe care a achiziţionat-o în anul 2007, în suprafaţă de 125 mp, precum şi un apartament în Bucureşti, pe care l-a cumpărat în 1997. Deşi este văzut aproape în fiecare zi la volanul unui autoturism Mercedes, la fel ca şi în precedenta declaraţie de avere, primarul Diaconu deţine trei maşini, un Sandero şi două BMW-uri, unul din 1996, iar celălalt din 1997. Faţă de ultima sa declaraţie de avere primarul Diaconu are acum mai puţine depozite bancare, asta după ce a rămas fără cel de la Banca Românească în valoare de 413.415 lei, dar şi fără un alt cont la BRD unde avea 1.267.856 lei. Acum, acesta mai deţine un cont la BRD în valoare de 3.192 lei, unul la Raiffeisen Bank în valoare de 10.265 lei şi un depozit bancar tot la BRD de 94.121 de lei. În declaraţia de avere a acestuia figurează şi un împrumut pe care Nicolae Diaconu l-a acordat către SC DONPREST COM SRL în valoare de 638.000 de lei, dar şi un card de credit la BCR în valoare de 10.000 euro, neutilizat încă. În ultimul an de zile, Nicolae Diaconu a încasat din indemnizaţia de primar suma de 48.048 lei, iar soţia din salariu 42.200 de lei.
Viceprimarul Cristian Mitrofan deţine tablouri şi icoane în valoare de 13.000 de euro
Potrivit declaraţiei sale de avere, viceprimarul Cristian Mitrofan, deţine din anul 2006 două suprafeţe de teren, de 300 şi 648 mp, în Curtea de Argeş, pe care le-a cumpărat. Tot în acelaşi an a achiziţionat de la părinţii săi o casă de 143 mp în municipiul nostru. Acesta deţine un autoturism Audi A6, iar în plus faţă de anul trecut, mai deţine un autoturism Ford Focus fabricat în anul 2001. Totodată, viceprimarul are şi o impresionantă colecţie de icoane pe sticlă şi lemn, dar şi tablouri, evaluate la suma de 13.000 de euro. Cristian Mitrofan nu are conturi în bancă, însă, în schimb, din anul 2007 are un credit de 20.000 euro la BCR, care este scadent în 2017. În ultimul an, din indemnizaţia de viceprimar a încasat 40.992 de lei, iar soţia, din salariu, a primit 25.871 de lei.
În ediţiile viitoare ale cotidianului INTERES ARGEŞEAN vom prezenta şi averile consilierilor locali

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email