Averile aleşilor locali de la PPDD

Continuăm astăzi să vă prezentăm averile celor trei consilieri locali din cadrul PPDD, toţi aflaţi la primul mandat în legislativul local.
Luca Marian Căruntu
Potrivit declaraţiei de avere Luca Marian Căruntu deţine două terenuri în Curtea de Argeş, dintre care unul este cumpărat, iar altul a fost primit în urma unei donaţii, şi un alt teren de 3,48 ha, pe care l-a moştenit în localitatea Mărgineni, judeţul Olt. De asemenea, acesta are două apartamente în municipiul nostru, dar şi două spaţii comerciale. Totodată, acesta are două maşini, un Volkswagen Golf din 2008 şi o autoutilitară Ford Tranzit din 1998. Luca Marian Căruntu a încasat suma de 14.244 de lei din salariul de şef cabinet al biroului teritorial al deputatului Mihai Deaconu, 6.286 lei din indemnizaţia de consilier local, la care se adaugă salariul soţiei în valoare de 8.160 de lei.
Nicolae Nedelcu
Nicolae Nedelcu un teren de 250 mp, pe care l-a moştenit încă din anul 1978, dar şi două case de 60 mp şi 112,5 mp. Consilierul local nu are maşină sau conturi în bancă, dar nici datorii. Potrivit declaraţiei de avere, Nicolae Nedelcu a încasat din pensie suma de 6.280 de lei, iar din indemnizaţia de consilier local alţi 6.864 de lei. Soţia alesului local a încasat din pensie 9.204 lei.
Mihăiţă Nastea
Soţia consilierului local deţine două terenuri în judeţul Vâlcea, cu unul mai puţin faţă de anul trecut, iar acesta are un apartament de 74 mp în municipiul Curtea de Argeş. Alesul local nu are conturi în bancă, dar nici datorii. Din salariul de profesor la Şcoala Generală Cepari a încasat 10.400 de lei, iar soţia, instructor la CITO Tigveni, a încasat 12.000 de lei. Totodată, Mihăiţă Nastea a încasat din indemnizaţia de şomaj suma de 2.000 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email