„Autorităţile locale sunt la pământ. Organele fiscale sunt în pom şi pomul în aer. Iar Poliţia s-a predat la Miliţie”

În fiecare săptămână, în această pagină vă prezentăm cele mai interesante comentarii postate pe site-ul ziarului nostru, www.interesargesean.ro. Sunteţi bineveniţi oricând şi pe site, unde aveţi posibilitatea să vă spuneţi părerile vizavi de articolele publicate şi de declaraţiile citate de noi în materiale. Avem mulţi vizitatori constanţi, şi le mulţumim pentru asta. Se spune că presa este a patra putere în stat. Dacă este aşa, atunci asta vi se datorează dumneavoastră, cititorilor. Împreună putem schimba ceva în oraşul acesta, pe care ni-l dorim mai curat şi mai bine gospodărit. Dacă nu putem schimba, măcar încercăm, sperând că la un moment dat vocile noastre vor fi auzite. Aveţi cuvântul!
Şi în această săptămână cititorii ediţiei online a ziarului nostru au postat pe www.interesargesean.ro multe şi interesante comentarii. Din motive de spaţiu tipografic nu le putem reproduce aici pe toate, dar vă invităm să citiţi, să vă citiţi opiniile. Despre transportul local de la Cureta de Argeş ziarul nostru a scris de multe ori. Ultimul articol, un editorial intitulat „Sunteţi mulţumiţi de transportul local?! Nici noi!”, a stârnit o adevărată dezbatere pe site. Iată ce scrie cititorii despre acest subiect. „DA!Câtă dreptate aveţi!Ar trebui făcute controale dar şi respectate deciziile. Se fac controale, se dau amenzi, dar cine le plăteşte? Sau se fac controale dar se închid ochii când întâmpinăm nereguli, tragem cenuşă pe turta cui ne convine. Nu este vorba aici doar de transportul local, vorbim în general de felul în care a fost înţeleasă democraţia. După părerea mea de cetăţean  neînsemnat al acestei umbrite ţări,  democraţia este libertatea la orice numai la dreptate nu. Chiar dacă albul este clar alb, dacă organul în drept vrea să fie negru, atunci rămâne negru. Şi în aceste situaţii va întreb eu, dragi concetăţeni:cum definim dreptatea în democraţie?”. Un alt cititor crede că – „Autorităţile locale sunt la pământ. Organele fiscale sunt în pom şi pomul în aer. Iar Poliţia s-a predat la Miliţie.”
„Ne întrebăm ades: de ce? Sau răposatul:unde e?”
Unii dintre cititorii noştri sunt adevăraţi poeţi, după cum se vede din rândurile de mai jos, scrise de un cititor pe site.

”Ne întrebăm ades: de ce?
Sau răposatul:unde e?
răzbim victorioşi furtunii,
Durerile, facem fripturi
Cu lacrimi garnisim la cină
Zicând: mai vine vreme bună?

Vise sunt astăzi banii noştri,
Cu-averi ne-nşală iar aleşii
Bunicul face trei dintr-unul,
Bunica ia de bun săpunul,
Iar ,la untur-am revenit,
C-aşa Elena ne-a crescut.
Nici murături n-avem la masă
C-oricum prea acră-i viaţă noastră”.
„Vacanţă la primărie.
Domnul primar este prea indulgent cu angajaţii lui, nu-i verifică”  
Argeşenii nu au o părere prea bună despre cei care lucrează la primărie. Sub titlul „Vacanţă la primărie”, o cititoare comentează în felul următor. „Sunt indignată de programul şi atitudinea angajaţilor din Primărie şi o să fac şi o reclamaţie în acest sens domnului primar. În primul rând, programul Primăriei trebuie să înceapă la ora 8.00 dimineaţa, adică la această oră ghişeele şi cabinetele să fie deja în slujbă cetăţeanului. Nu este aşa ! Angajaţii vin la serviciu după ora 8.05- chiar 8.15-20 chiar şi mai târziu. Era o dimineaţă când mă grăbeam să ajung în altă parte şi trebuia să plătesc mai întâi două taxe la Primărie. Angajaţii de la birou au venit la oră 8.07. Bineînţeles că lumea aştepta la uşă. A mai durat ceva până ce s-au dezechipat, au dat drumul la geam să se aerisească, au dat drumul la calculatoare, au udat florile, au pus ibricul de cafea…NU ESTE NORMAL să se piardă timpul cu făcutul cafelei. CAFEAUA SE BEA ACASĂ! Dacă vrei să bei la serviciu ia-ţi un termos special şi bei în pauză (care o fi aia). Nu se bea cafea la serviciu cu ceaşca pe masă să o verşi peste hârtiile omului, peste formulare etc. Domnul primar este prea indulgent cu angajaţii lui, nu-i verifică. Cei de la asistenţă socială au venit la serviciu spre 8.30”.  

Un alt cititor răspunde – „Aveţi perfectă dreptate…..aşa nu se poate….şi în plus nu ştiu bine nici să lucreze….cică au un program nou….se întreabă unul pe altul cum să scoată o chitanţă….de necrezut….domnule primar, mai daţi iama prin ei!”
„Radiografia geo-politică a şcolilor”  
Schimbarea din funcţie a directorului Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă”, Costel Gheorghe, este, de asemenea, pe  larg comentată de cititorii noştri. Schimbările pe criterii politice sunt puse, de un cititor, sun titlul  „Radiografia geo-politică a şcolilor”. „Exemple avem, nenumărate, pe la toate şcolile din municipiu. Şi nu numai la şcoli”, scrie un cititor, şi dă şi exemplele. „Haidem să vedem cât şi cum sunt de politizate şcolile din municipiu din percepţia cancelariilor. Şcoala 1, Codeci, PNL, Şcoala 2, Niţă, Independent, Şcoala 3, Bădic, PNL, Şcoala 4 Niţă PDL, Şcoala 5, Deaconu, PDL, Şcoala 6, Independent, CNVV, Gobej, PDL, Gh. Costel, Independent, Ferdinand, Răduţu, PSD, GSF, Tudor, PDL, Dobrescu-Agricol, Stoica, PNL, Grecu, PDL, GSA, Călinescu, PDL/UNPR, Moraru, PDL, Seminar, Stancu, Independent. Fără supărare, avem ce merităm”, conchide cititorul nostru.

„Suntem o naţie aparte şi asta se vede în tot ceea ce se întâmplă în această ţara. Problemă este că la noi ,,aparte” se traduce mai mult prin lucruri rele. Ceea ce apare pozitiv, apare că excepţie la regulă. Avem în sânge parşivitatea şi invidia. Sunt vietăţi mici, neputincioase care rezistă în faţă pericolelor numai prin faptul că sunt unite şi îşi apăra interesele de grup. Noi ne mâncăm între noi. Probabil când plângeau bugetarii sau alţii, pensionării râdeau, iar acum o fi invers. A venit momentul să ne trezim şi să ştergem acest partid de hoţi de pe hartă politică a ţării. Nu credeţi?, ne îndeamnă cineva.
„Cumpăraţi-va bătrâni !”
Şi despre scăderea pensiilor am scris în paginile Interesului Argeşean, iar cei care ne citesc  au ţinut să-şi exprime opiniile vizavi de acest subiect. „Am rugat-o într-o zi : aşa cum a ştiut că vor veni vremurile grele, să îmi spună când se vor îndreptă lucrurile ?  
EEEE!Mamă, numai D-zeu ştie acest lucru, dar eu cred că vremuri bune nu vor mai veni niciodată. Cu părere de rău trebuie să vă spun că o cred, deoarece nu ştiu cum dar întotdeauna a avut dreptate. De aceea vă spun acum: cine nu are un bătrân să-l cumpere.  
Aceasta ar fi cel mai bun motiv să faci un împrumut, oricât ar fi de baban: cumpăraţi-vă bătrâni. Cu respect salut toţi părinţii, bunicii, străbunicii şi toţi pensionării, nerăsplătiţi după ani grei de muncă”, comentează, inspirat, un cititor. (I.I.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email