Autorităţile continuă verificarea transporturilor de lemne

Prefectul Mihai Oprescu a anunţat, ieri, că a crescut numărul neregulilor constatate în urma activităţilor desfăşurate de echipele mixte de poliţişti, jandarmi şi silvicultori, care au acţionat în punctele fixe de control pentru prevenirea furtului de materialului lemnos. În ultimele două săptămâni au fost verificate peste 200 de autovehicule, precum şi 80 de avize de însoţire a materialului lemnos. Oamenii legii au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 48 pentru transportul materialelor lemnoase fără avize de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora şi 10 pentru nerespectarea reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 94.980 de lei, iar cantitatea de material lemnos reţinut de 34 de metri cubi. De asemenea, în baza planului comun de acţiune „Scutul pădurii 2014”, poliţiştii argeşeni au efectuat 53 de acţiuni de control, fiind constatate şase infracţiuni silvice de tăiere ilegală şi furt de arbori. Au fost aplicate şi 67 de sancţiuni contraventionale în valoare totală de 127.500 de lei şi au confiscat 86 de metri cubi de material lemnos, precum şi două autovehicule folosite în transportul ilegal de material lemnos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email