Au sosit autobuzele electrice la Curtea de Argeș

 

În parcarea Primăriei Curtea de Argeș au fost aduse cele 14 autobuze electrice care vor asigura transportul local. Săptămâna trecută, consilierii locali au aprobat „implementarea etapei a II-a a proiectului cu titlul „Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeș(…) în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanțare de către ultima parte și pană la data de 30.06.2025”. De asemenea, Consiliul Local a aprobat „menținerea indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor proiectului, așa cum au fost acestea definite și finanțate în etapa I a proiectului (…) susținerea de la bugetul local a cheltuielilor necesare cofinanțării etapei a II-a a proiectului, respectiv a cheltuielilor neeligibile aferente acestuia”. În plus, „sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata irnplementarii în condiții optime a etapei a lI-a a proiectului „Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeș”, vor fi asigurate din bugetul local”.

Cei doi aleși locali liberali prezenți la ședință, Mădălin Marinescu și Maria Dumitrache, nu au votat acest proiect de hotărâre. „Dacă proiectul nu se încheie la timp, Primăria va trebui să suporte toate costurile cu acest proiect și nu suntem de acord cu asta”, a justificat Mădălin Marinescu neparticiparea la vot.

Între timp, la Curtea de Argeș au ajuns primele autobuze cumpărate în cadrul proiectului menționat mai sus.

10 milioane de euro pentru transportul public

Vă reamintim că Municipalitatea are o finanţare de 10 milioane de euro pentru dezvoltarea transportului public la Curtea de Argeş, proiect care include achiziţia a 14 microbuze sau autobuze electrice, construirea unui depou şi a mai multor staţii de transport local

Schimbarea transportului local se va face în două etape. În prima, transportul public local s-a desfăşurat cu microbuze clasice şi cu bilete tradiţionale, pe aceleaşi trasee şi cam la aceleaşi intervale între curse. În etapa a doua transportul local se va schimba radical. Titlurile de călătorie de toate tipurile vor fi emise prin sistemul integrat de e-ticketing pus la dispoziția operatorului de transport și monitorizat de către autoritatea contractantă, iar printre obligaţiile operatorului de transport se numără –  afişarea la părţile din faţă şi laterală dreapta ale mijlocului de transport a indicativului şi a capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afişa cel puţin indicativul traseului; elementele de informare menţionate anterior vor fi iluminate corespunzător pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate scăzută, etc.

De asemenea, în salonul mijlocului de transport va fi asigurată informarea publicului călător prin mijloace vizuale şi sonore cu privire la denumirea staţiei care urmează şi la legăturile cu alte mijloace de transport public local de persoane, iar în staţiile din programul de circulaţie vor fi afişate codul traseului, intervalele de succedare a curselor, precum hărţi simplificate cu indicarea traseelor şi staţiilor pentru informarea publicului călător.

Autobuzele care au fost aduse la Curtea de Argeș mai au nevoie doar de montarea panourilor de afișaj și de alte lucruri de acest gen, dar echipamentele sunt în ele, depozitate în cutii.

 

4 thoughts on “Au sosit autobuzele electrice la Curtea de Argeș

  1. Ii invitam pe domnii de la PNL la o tura prin oraș cu autobuzul electric ….. și poate or sa publice și un selfi cu dânșii veseli cu autobuzul prin oraș…..și noi toți o sa dam un like …..ca sa fie veseli și dânșii și astfel or sa fie convinși de tot respectul nostru și de votul nostru …..

  2. Și când se vor plimba vor aprecia realizările domnului primar ….și vor recomanda continuarea proiectelor începute în mod profesionist de domnul primar . De altfel atitudinea domnului primar de a fi aproape de cetățeni de a le vorbi frumos, este un lucru pe deplin lăudat de domnii de la PNL. Bravo lor pentru buna conlucrare cu PSD în folosul comunității….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email