Au început probele scrise din cadrul bacalaureatului

Ieri s-a dat examen la Limba şi literatura română

Peste 700 de absolvenţi de liceu din municipiul nostru au susţinut, ieri, prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, din cadrul examenului de bacalaureat. Aceştia au avut de rezolvat varianta numărul 4, extrasă din cele 10 posibile. Astfel, la această probă elevii au primit trei subiecte notate cu 30 de puncte fiecare, la care se adaugă cele 10 puncte din oficiu. De asemenea, în acest an subiectele au fost diferite, în funcţie de profilul urmat de elevi.

Din nou poezie la bac

În municipiul Curtea de Argeş, cei mai mulţi dintre elevii care au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română au studiat în cei patru ani de liceu la profilul „Real”. Astfel, aceştia au primit la primul subiect un fragment din textul „Omul din vis” de Cezar Petrescu, pe baza căruia au avut de rezolvat mai multe cerinţe. Candidaţilor li s-a cerut să găsească sinonime pentru cuvintele „straniu” şi „făgăduisem”, să explice rolul cratimei din construcţia „câte-o hârtie”, să precizeze tipul de perspectivă narativă, să transcrie două secvenţe din text care conturează dimensiunea temporală, să prezinte rolul verbelor la timpul imperfect şi să ilustreze, cu două exemple, trăsăturile genului epic.

Elevii care au studiat la profilul „Uman” au avut la primul subiect un fragment din textul „Donna Alba” de Gib Mihăescu. Aceştia au avut de rezolvat mai multe cerinţe care vizau cunoştinţe de vocabular, teorie literară, precum şi capacitatea de înţelegere şi interpretare a unui text literar.

La cel de-al doilea subiect elevii de la „Real” au avut de realizat un text argumentativ de 160 – 300 de cuvinte, despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viaţă sănătos. Cei de la „Uman” au avut de realizat un text prin care să argumenteze „importanţa activităţilor de îndrumare a lecturii elevilor”.

La subiectul trei, care a fost cel mai dificil, elevii de la profilul real au avut ca cerinţă redactarea unui eseu de 600 – 900 de cuvinte, două – trei pagini, în care trebuiau să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, aparţinând lui Mihai Eminescu. Tot la subiectul III, elevii de la profilul uman au avut de realizat eseu despre tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat de Ion Barbu, Tudor Arghezi şi Nichita Stănescu.

Ce spun elevii despre subiecte

Pentru rezolvarea celor trei subiecte absolvenţii de liceu au avut la dispoziţie trei ore. Însă, o parte dintre aceştia au părăsit sălile de examen după doar două ore. Mulţi dintre candidaţi au rămas oarecum surprinşi de subiectele din acest an, având în vedere că, la cea de-a treia parte, acestea au semănat cu cele de anul trecut. „Din nou poezie, ca şi anul trecut. Sincer nu mă aşteptam la aşa ceva, ci mai degrabă la un roman sau nuvelă. Degeaba m-am pregătit mai mult pentru acestea, dacă am avut iar o poezie”, spune Bianca, una tinerele care au susţinut ieri prima probă din cadrul bac-ului. De această dată părerile celor care susţin bac-ul în ceea ce priveşte dificultatea subiectelor au fost împărţite. Astfel în timp ce pentru unii a fost „uşor” pentru alţii a fost „mai dificil”. „Prima parte a fost destul de uşoară şi m-am descurcat. Nici la partea a doua nu am avut probleme, pentru că am învăţat mult despre modul în care se face un text argumentativ. La partea a treia am abordat poezia „Luceafărul”, pentru că o ştiam cel mai bine”, spune Bogdan M., un alt candidat. „Speram să nu îmi pice ceva legat de poezie, dar se pare că nu am avut noroc. Am crezut că nu va fi la fel ca anul trecut. Mai bine îmi pica un roman sau o nuvelă, ceva în proză”, spune un alt proaspăt absolvent de liceu.

Dacă în anii trecuţi un număr mare de elevi au fost aşteptaţi de părinţi, acum lucrurile s-au schimbat. Doar patru – cinci argeşeni aşteptau cu nerăbdare finalul probei, pentru a afla subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii. „Normal că am emoţii, dar sunt sigur că s-a descurcat. Sincer, de-abia aştept să iasă din sală să vorbesc cu el. Nu ştiu cât s-a pregătit de bine pentru acest examen, dar am încredere că a rezolvat subiectele. De acest examen depinde viitorul lor şi trebuie să fie atenţi. Îmi este teamă cel mai mult de examenul la matematică”, spune Viorel Ioniţă, din municipiu.

Bac-ul va continua astăzi cu proba scrisă la limba şi literatura maternă, iar miercuri candidaţi vor susţine proba obligatorie a profilului.

Cătălin Popa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email