Au început lucrările la Necropola Regală şi Episcopală


Turiştii care vor veni în perioada următoare sa viziteze Mănăstirea Arge-şului vor avea ocazia să admire şi Catedrala Regală şi Episcopală. Reprezentanţii Episcopiei Argeşului şi Muscelului au anunţat că de ieri au început lucrările şi, în maxim doi ani, întreaga construcţie va fi gata. La exterior, Catedrala va avea în linii mari arhitectura Bisericii Domneşti, în cruce greacă înscrisă, cu plan semicircular la intrare. “Noutatea o va reprezenta tocmai acest plan semicircular, ce prevede 12 locuri de înmormântare pentru regii României şi episcopii Argeşului. Spaţiul liturgic va fi separat de cel al mormintelor, iar cei care vor dori să viziteze doar mormintele vor putea să facă acest lucru fără să deranjeze slujba religioasă”, spun reprezentanţii Episcopiei. Din primele estimări, valoarea lucrărilor se va ridica la peste 30 de miliarde lei vechi. „Vom reuşi să reducem mult cheltuielile, pentru că toate lucrările le vom face cu utilajele proprii”, a explicat arhidiaconul Caliopie Ichim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email