Au furat fier vechi din cimitir

Doi tineri din comuna Albeştii de Argeş s-au ales cu dosar penal pentru furt, după ce au sustras peste o jumătate de tonă de fier vechi dintr-un cimitir. Ancheta în acest caz a început după ce fapta a fost reclamată de administratorul parohiei. „Agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că dintr-o anexă amplasată în curtea cimitirului parohiei din satul Ungureni, au fost sustrase mai multe materiale feroase. La faţa locului s-a deplasat echipa operativa, în urma  activităţilor specifice fiind identificaţi autorii”, au anunţat ieri reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Este vorba de doi localnici, unul de 27 de ani şi celălalt de 22 de ani. În seara zilei de 12 iulie, prin forţarea uşii de acces în anexă, suspecţii au pătruns în interior, de unde au sustras cantitatea 563 de kilograme de fier vechi, în valoare de 400 de lei. Poliţiştii au recuperat o parte din prejudiciu şi l-au predat reprezentanţilor parohiei. Pe numele celor doi hoţi a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email