Au apărut şerpii pe Bulevard!

Directorul Serviciului Public zice că e obligaţia cetăţenilor să întreţină spaţiile verzi din împrejurimile locuinţelor

Programul Serviciului Public prevede însă „cosirea manuală şi mecanică a ierbii din toate spaţiile verzi în funcţie de nivelul creşterilor vegetative, strângerea şi evacuarea resturilor vegetale din zonă”

 

 

Didi Dumitrescu postează pe pagina sa de facebook, Problema de pe strada mea, câteva imagini surprinse miercuri de Cristi Blagoe pe Bulevardul Basarabilor. Şarpele din imagine leneveşte pe trotuarul de lângă farmacia Catena, în plin centru al Oraşului Regal, lângă cele mai fiţoase terase şi restaurante din urbe. Reptila a ieşit din ierburile înalte care au acoperit parcă satul poreclit municipiu, Curtea de Argeş, şi a stat câtva timp la soare.

Toate spaţiile verzi sunt copleşite de verdeaţă. Iarba este înaltă de peste un metru, iar la unele intersecţii vizibilitatea e foarte slabă din acest motiv. Este primul an când se întâmplă asta, până acum Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC) reuşind să tundă iarba prin oraş. Acum, nu se mai poate.

85 de hectare de spaţiu verde, 5 oameni care trebuie să le cosească

L-am întrebat pe directorul SPGC, Ioan Ghiţă, de ce nu rezolvă problema aceasta care tinde să devină cea mai gravă pentru oraş, în condiţiile în care oraşul e oricum copleşit de probleme. „Au venit la noi oameni de pe mai toate străzile şi ne-au spus – dacă la ăia faceţi, care stau la bloc, şi zic că ei plătesc impozite mari, faceţi şi la noi, că noi plătim de trei, patru ori mai mult”, ne-a povestit Ghiţă o scenă petrecută zilele acestea la sediul SPGC. Cetăţenii despre care vorbeşte locuiesc la case, şi vor ca Serviciul Public să le tundă iarba din faţa caselor.  Ca să nu se supere nimeni, SPGC nu a mai cosit deloc bălăriile. „Tot oraşul e revoltat, că să vină Serviciul Public şi la noi!”, spune Ioan Ghiţă, care adaugă – „Sunt 80 – 85 de hectare de iarbă în oraşul ăsta care trebuie cosită, nu putem să facem faţă cu cinci oameni, câţi avem”.

Directorul SPGC e de părere că anul acesta, din cauza ploilor abundente urmate de perioade foarte călduroase, iarba acrescut mult mai mult şi mult mai repede. „Anii trecuţi am putut să trecem cam de două ori prin toate spaţiile verzi, ca să le cosim. Anul acesta nu am reuşit, dar, conform legii, este obligaţia proprietarilor şi a asociaţiilor de proprietari să întreţină spaţiul verde din împrejurimi”, declară Ghiţă.

Ce zice legea

Legea despre care vorbeşte Ioan Ghiţă, Legea privind gospodărirea localităților urbane și rurale, prevede la articolul 6 că „cetățenii au obligația să asigure îngrijirea locuințelor aflate în proprietatea sau în folosința lor, a anexelor gospodărești, curților, împrejmuirilor, și să păstreze ordinea și curățenia pe străzi, drumuri, în piețe, parcuri și grădini, în celelalte locuri publice, precum și în mijloacele de transport în comun”.

Mai departe însă, la un alt articol, care prevede obligaţiile consiliilor locale şi ale primarilor, scrie clar că aceştia au printre îndatoriri „amenajarea, potrivit planului urbanistic general, și întreținerea spațiilor verzi, a parcurilor, grădinilor publice, a terenurilor de sport și de joacă pentru copii, a celorlalte locuri publice de agrement”.

În plus, în Programul de lucrări al SPGC pe acest an, Program aprobat de Consiliul Local la începutul anului, scrie că Formaţia „Spaţii verzi” se ocupă de „cosirea manuală şi mecanică a ierbii din toate spaţiile verzi în funcţie de nivelul creşterilor vegetative” şi de „strângerea şi evacuarea resturilor vegetale din zonă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email