Atmosferă incendiară la Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic „Ferdinand I”

Ramona Antonescu  şi Cristi Stoica au câştigat mult râvnitele titluri de Miss şi Mister Boboc. Grupul „Vacanţa mică” a încins atmosfera cu un show de excepţie, care a fost apreciat de liceenii prezenţi.
Vineri seara, la un club din municipiul Curtea de Argeş s-a desfăşurat Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic „Ferdinand I”. Pentru aproximativ trei ore, adolescenţii au fost martorii unui spectacol complet, de dans, muzică şi interpretare actoricească. Însă, în acelaşi timp, aceştia au urmărit şi întrecerea celor cinci perechi de concurenţi care au participat la concursul de Miss şi Mister Boboc.
Probele concursului pregătite de organizatori i-au pus pe „boboci” în dificultate de foarte multe ori. Astfel, după prima probă, cea de prezentare, a urmat proba declaraţiilor de dragoste. Lucrurile nu au fost simple pentru concurenţi, având în vedere că au fost obligaţi să folosească în cadrul declaraţiei de dragoste şi un cuvânt cheie, pe care l-au extras dintr-un bol în care se regăseau mai multe „cuvinte capcană”. De asemenea, o mare parte a balului a fost dedicată momentelor muzicale şi de dans, susţinute de aspiranţii la titlul de Miss şi Mister, cât şi de elevii organizatori. Aceştia din urmă s-au dovedit îngăduitori şi chiar i-au ajutat pe concurenţi la proba de aptitudini, unde au prezentat câteva scenete sau momente amuzante de pantomimă. Nu a lipsit nici proba de dans, în cadrul căreia bobocii şi-au demonstrat talentul pe diferite ritmuri, de la muzică populară, la hip-hop. La proba de cultură generală, elevii s-au descurcat foarte bine, dar asta s-a datorat, într-o oarecare măsură, şi susţinătorilor din public care au şoptit unele răspunsuri.
Grupul „Vacanţa Mică”, aplaudat la scenă deschisă
Invitaţii speciali ai serii au fost membrii grupului „Vacanţa Mică”. Aceştiau au prezentat un show incendiar, ce a cuprins scenete umoristice, parodie muzicală şi pantomime. În plus, pe scenă au urcat şi cele două dansatoare ale grupului, care au făcut ca atmosfera din club să devină de-a dreptul incendiară. Membrii grupului au fost aplaudaţi minute în şir de liceenii care s-au distrat pe cinste.
La finalul programului a avut loc festivitatea de premiere a concursului de Miss şi Mister Boboc. Titlul şi coroniţa de Miss Boboc 2013 au fost oferite Ramonei Antonescu, în timp ce titlul de Mister Boboc i-a revenit lui Cristi Stoica. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email