Atletic Bradu pe urmele Unirii Urziceni şi Victoriei Brăneşti

În plină criză financiară, Atletic Bradu, o echipă mică din fotbalul argeşean, a promovat în Liga a III-a! Echipa antrenată de cel mai tânăr antrenor din România, Bogdan Vişan care nu a împlinit 30 de ani, a învins într-un meci de baraj disputat la Caracal pe Oltul Ioneşti (Vâlcea), cu 4 – 2 (1 – 1). Golurile echipei argeşene, Atletic Bradu, au fost marcate de R. Nicolae, Păvăluţă, Şerban şi Deliu. Meritul antrenorului Bogdan Vişan este cu atât mai mare cu cât a preluat echipa în toamna lui 2008 de pe locul 18 în campionatul judeţean, şi nu s-au făcut transferuri sau cheltuieli mari, şi a avut 6 juniori în echipă! Stadionul din Caracal îi poartă noroc tânărului tehnician de la Atletic Bradu; în urmă cu 14 ani, Bogdan Vişan a promovat ca jucător, cu Forestierul Stâlpeni în divizia „C”, cu toate că nu avea 15 ani împliniţi.

Consilierul Cristinel Soare mai joacă la 39 de ani!

Echipa este susţinută financiar de primăria Bradu, localitate cu numai 6.000 de locuitori, primarul Florin Frătică fiind un mare iubitor de fotbal, sufletul echipei. Primarul Frătică are consilier pe sport un împătimit al fotbalului, Cristinel Soare, care mai joacă şi la 39 de ani! În meciul de baraj, Soare a jucat din minutul 75. Antrenorul Bogdan Vişan a folosit în meciul de baraj echipa: Olteanu – C. Popa, Velianu, Fieraru, Căldăraru – Deliu, M. Monea, Şerban (71 Tălpeanu), R. Nicolae (80 A. Din), Murineanu (75 Cr. Soare) – Păvăluţă (60 Măndescu).

Primarul are gânduri mari: promovarea în Liga a II-a!

„Este un mare succes pentru tânăra noastră echipă, şi, cu toate că suntem o localitate mică, vom face investiţii şi ne vom întării, obiectivul nostru fiind promovare în Liga a II-a într-un an, maxim doi”, spunea primarul Florin Frătică. La Bradu este un stadion nou, dat în folosinţă de câteva luni, iar tribunele care vor putea găzdui 3.500 de spectatori vor fi gata în luna septembrie. Acum se lucrează intens la noile vestiare, precum şi la o cochetă sală se sport în vecinătatea terenului unde este deja instalaţie de nocturnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email