Atelierul protejat „Dizab-Rom”, vizitat de preşcolari şi de elevi din municipiu

Mai mulţi preşcolari şi elevi de la instituţiile de învăţământ din municipiul nostru au participat, săptămâna trecută, la o serie de ateliere lucrative, ce s-au desfăşurat la Atelierul Protejat „Dizab-Rom”.
În cadrul atelierului, tinerii, beneficiari ai Fundaţiei „Hand-Rom”, care au absolvit 10 clase în cadrul Centrului de Zi „Marina”, participă la cursuri de pregătire pre-profesională în meseriile de legător manual poligraf şi lumânărar. „În micul nostru atelier, aceşti tineri vin cu plăcere, deoarece este, probabil, singurul loc în care nimeni nu-i priveşte diferit, nimeni nu-i discriminează. Deşi vorbirea lor nu este cea mai coerentă, toţi sunt trataţi în mod egal. Tot aici este şi singurul loc în care au ocazia să înveţe o meserie, o meserie uitată am putea supune. Ei creează zi de zi obiecte hand-made pe care ulterior le comercializăm cu ocazia diferitelor târguri. De la lumânări la agende, de la obiecte din ipsos la hârtie reciclată, totul se face cu răbdare şi pricepere, pentru a obţine produse de calitate şi cât mai frumoase”, se precizează în cadrul unui comunicat de presă remis de reprezentanţii Atelierului „Dizab-Rom”.
Astfel, copiii care au participat la atelierele lucrative au avut posibilitatea de a picta figurine de ipsos, dar au şi cusut agende şi au realizat lumânări decorative plutitoare. „Copiii adoră să picteze pe forme de ipsos şi hârtie reciclată, să îşi coase propria agendă şi să-şi realizeze propria lumânare plutitoare. Astfel dezvoltăm imaginaţia şi creativitatea celor mici, deschidem noi orizonturi celor mari şi totodată tinerii cu dizabilităţi se pot integra şi adapta mai uşor în societate, ajutându-i în acelaşi timp să-şi influenţeze destinul şi să-şi construiască propriul viitor independent”, au spus reprezentanţii Fundaţiei „Hand-Rom”.
Expoziţie de obiecte decorative cu vânzare
Şi copiii de la Centrul de Zi „Marina” au vizitat Grădiniţa cu program normal nr.1. Aceştia împreună cu prichindeii de la grădiniţă au pictat figurine specifice sărbătorii Paştelui, pe care le-au prezentat apoi în cadrul unei expoziţii cu vânzare. „Ne-am bucurat mult de vizita copiilor de la Fundaţia „Hand-Rom”. Cu toţii au pictat figurine din ipsos pe care părinţii le-au achiziţionat chiar de la atelierul fundaţiei. Tot ceea ce au realizat copiii a fost expus în cadrul unei expoziţii cu vânzare, iar fondurile strânse le vom dona Fundaţiei. „Hand-Rom”. Totodată, copiii au susţinut şi un program artistic care a cuprins cântece şi poezii. Pentru toată această acţiune le mulţumim părinţilor şi sponsorilor care ne-au sprijinit”, a declarat Raluca Spânu, cadru didactic la Grădiniţa cu program normal nr.1.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email