Atacanţii îi dau bătăi de cap antrenorului Ionuţ Badea

Evoluţia fotbaliştilor din compartimentul ofensiv al echipei Internaţional Curtea de Argeş în meciurile amicale disputate în Turcia, nu l-a mulţumit pe Ionuţ Badea. „Sectorul ofensiv este în căutări. Ne-am creat destul de multe ocazii de gol, care au fost irosite de atacanţii noştri. Pentru a rezolv această problemă o să avem câteva antrenamente specifice. Până la primul meci din retur vom fi pregătiţi”, a spus Ionuţ Badea, în cadrul unei conferinţe de presă. Tehnicianul argeşenilor consideră că lotul pe care îl are la dispoziţie poate îndeplini obiectivul stabilit. „Avem un lot echilibrat pe care mă pot baza. Trebuie să fim puternici pentru că îmi doresc să nu depindem de alte echipe pentru îndeplinirea obiectivului. Totul trebuie să depindă de noi. În fiecare etapă vom juca doar la victorie. Sperăm ca în prima etapă, în care vom juca la Galaţi să luăm 3 puncte”, a afirmat Ionuţ Badea.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email