Astăzi se afişează rezultatele la bacalaureat

 

Absolvenţii de liceu din municipiul nostru au susţinut vineri ultima probă din cadrul examenului de bacalaureat, cea la alegere a profilului şi specializării. Astfel, candidaţii, în funcţie de profilul la care au studiat pe parcursul celor patru ani de liceu, au avut de ales între chimie, fizică, biologie, informatică, economie, geografie, psihologie sau filozofie. În momentul în care au ieşit din sălile în care au susţinut testarea absolvenţii au răsuflat uşuraţi, însă, în acelaşi timp, aceştia au recunoscut că sunt emoţionaţi, asta pentru că aşteaptă cu nerăbdare rezultatele. „Mă bucur că am scăpat, dar parcă nu mai am răbdare până la afişarea rezultatelor. Simt că timpul s-a oprit. Abia aştept să văd ce am făcut”, ne-a spus Ionuţ M., unul dintre candidaţi. Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

 

Aceştia vor scăpa de emoţii astăzi, în jurul orei 12:00, moment în care se vor afişa rezultatele. Tot astăzi cei care nu sunt mulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii, care vor fi soluţionate în perioada 8 – 10 iulie, iar o zi mai târziu vor fi afişate rezultatele finale.

 

Cătălin Popa

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email