Astăzi, paradă pe Bulevard!

Astăzi, începând cu ora 18:00, la Curtea de Argeş se va desfăşura cea de-a XXX- a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Carpaţi”. La evenimentul, organizat sub egida „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”, participă atât ansambluri populare importante din judeţ, cât şi formaţii din Brazilia, Venezuela, Mexic, Coreea de Sud, Ţara Galilor, Bulgaria, Georgia şi Turcia.
Astfel, la ora 18:00, pe Bulevardul Basarabilor din municipiul nostru, va avea loc parada cântecului, jocului şi portului popular, la care vor participa toate formaţiile prezente, dar şi Fanfara Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti. Apoi, toate delegaţiile vor fi întâmpinate în faţa Primăriei Curtea de Argeş, chiar de reprezentanţii administraţiei locale. Programul festivalului va continua cu un spectacol muzical-coregrafic deosebit, ce se va desfăşura pe scena amplasată la Stadionul Municipal.
Înscris în calendarul Consiliul Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice, sub înaltul patronaj al UNESCO, Festivalul „Carpaţi” a debutat în anul 1975, la Curtea de Argeş, iar din 1990 are caracter internaţional. La ediţia din acest an, festivalul se va transforma în concurs. Premiul întâi va fi de 3.000 dolari, premiul al doilea de 2.000 de dolari, iar premiul al treilea de 1.000 de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email