Astăzi, 400 de asistenţi medicali sunt aşteptaţi la Curtea de Argeş

Astăzi, începând cu ora 15:00, la Centrul de Cultură „George Topîrceanu” din municipiul nostru se va desfăşura Conferinţa Judeţeană a Ordinului Asistenţilor Medicali din Argeş. Evenimentul este organizat cu prilejul „Zilei Internaţionale a Asistentului Medical”, ce se sărbătoreşte în fiecare an în data de 12 mai. Potrivit organizatorilor, numai puţin de 400 de asistenţi medicali din judeţul Argeş sunt aşteptaţi la conferinţa care are ca obiectiv principal crearea unui cadru de informare şi dezbatere a perspectivelor de acţiune ale asistenţilor medicali în procesul schimbării sistemului de sănătate. „Tematica acestui simpozion este următoarea: Asistenţii medicali o forţă a schimbării sistemului medical românesc. La Curtea de Argeş ziua va fi marcată astăzi, pe 15 va fi la Mioveni, iar pe 16 la Piteşti”, a declarat Ioan Dumitraşcu, vicepreşedinte al Ordinului Asistenţilor Medicali, filiala Argeş. E posibil ca la conferinţă să participe şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email