Ieri, la Muzeul Municipal din Curtea de Argeş a avut loc vernisajul expoziţiei de grafică intitulată „Închipuiri”, realizată de artistul Tudor Meiloiu. La eveniment au fost prezenţi Florin Scărlătescu, directorul instituţiei, artistul Traian Duţă, criticul de artă Roxana Păsculescu, dar şi alte persoanlităţi locale. „Tudor Meiloiu este un artist foarte cunoscut. Lucrările sale expuse la Muzeul Municipiului Bucureşti l-au adus pe artist mai aproape de retina mea. Este un artist surprinzător şi are răbdarea de construi şi lega diferite texturi. Lucrările care prezintă aceste păsări fantastice şi seria de biserici fortificate sunt foarte frumoase”, a spus Roxana Păsculescu. În cadrul expoziţiei au mai fost prezentate patru lucrări care aparţin pictorului Jean Duţă şi 10 sculpturi în marmură realizate de artistul Laurenţiu Macarie. „Cele patru tablouri ale lui Jean Duţă sunt deosebite, însă aşteptăm cu toţii în curând o expoziţie şi mai multe lucrări. De asemenea, lucrările de dimensiuni reduse realizate de Laurenţiu Macarie nu ne creează probleme de panotare şi de expunere în mediul nostru ambiental. Această expoziţie pune în valoare colaborarea dintre cei trei artişti, fiecare având locul lui important. Expoziţie ne prezintă şi anumite căutări în arta contemporană”, a mai spus criticul Roxana Păsculescu.