Arme confiscate de poliţiştii argeşeni

Pe 12 mai, 226 de polițiști ordine publică, poliţie rutieră, investigare a criminalității economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase și luptători de intervenţii şi acţiuni speciale au desfășurat 16 acțiuni preventiv-reactive, pentru siguranța cetățenilor, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie  Argeş. Polițiștii au intervenit și au aplicat 328 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 57 pentru încalcare a unor norme de conviețuire socială, 10 pentru comerț ilicit, 5 pentru delicte silvice ordinii și liniștii publice și 13 la alte acte normative.Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 27.605 lei. De asemenea, ca măsuri complementare, polițiștii au confiscat 12,22 m.c. material lemnos și au indisponibilizat un mijloc de transport folosit pentru săvârșirea de contravenții la regimul circulației materialului lemnos. 242 dintre sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale actelor normative referitoare la circulația pe drumurile publice. 2 sancțiuni au fost aplicate pentru consum de alcool la volan, 80 pentru conducere cu viteză excesivă și 26 pentru traversare neregulamentară, 134 fiind aplicate pentru alte abateri de la normele rutiere. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate la regimul rutier este de 65.503 lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 31 de permise de conducere, dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 15 pentru viteză excesivă şi 14 pentru alte abateri la regimul rutier. Pentru defecțiuni ale autovehiculelor sau pentru montarea de dispozitive neomologate, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare.

Tot vineri, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat controale la deținătorii de arme din județul Argeș. Cu ocazia controalelor, în șase cazuri, polițiștii au constatat că deținătorii de arme nu ar fi depus armele la un armurier autorizat în maxim 10 zile de la expirarea permisului de armă. În toate cazurile, armele au fost confiscate, iar în cauză au fost întocmite dosare penale privind regimul armelor și al munițiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email