De câţiva ani încoace, Arhiepiscopia a descoperit, prin reprezentanţii săi, desigur, gustul afacerilor. Dacă pensiunea Casa Pelerinul s-a dovedit a fi un succes, datorită poziţiei retrase, a serviciilor discrete şi a oaspeţilor importanţi care pun oraşul la cale la o masă de la separeu, oamenii de afaceri de la Arhiepiscopie s-au gândit să extindă…conceptul, cu o clădire mai mare şi mai interesantă. În spatele Mănăstirii, spaţiul relativ mic nu a lăsat arhitecţilor prea multe posibilităţi de construire, dar într-un loc viran, în Marina, specialiştii au dat măsura priceperii lor.
Ferit de ochii curioşilor, greu de ajuns
Înainte de tunelul dinspre Valea Danului o străduţă coteşte spre stânga. E plină de gropi, fireşte, şi în ciuda faptului că e îngustă, duduie camioanele mari pe ea, camioane încărcate cu material de la balastiera din zonă, tot a Arhiepiscopiei. Autovehiculele par noi, semn că se lucrează cu succes acolo.
În sfârşit, înainte de uzina electrică, o alee şerpuieşte spre stânga, încât ai impresia că se opreşte fix în poarta uzinei. Nu e deloc aşa. Drumul, neasfaltat de aici încolo, urcă puţin, apoi coboară lin, iar în faţa ochilor se deschide o livadă de vis. Între pomi se înalţă o clădire foarte frumoasă, pe trei nivele, la care mai e puţin de lucru. „Sunteţi de la ziar?!”, ne întreabă cu glas molcom, de moldovean, un bărbat cu aspect de călugăr, care vine imediat cum vede că facem câteva poze din drum. „Da, avem păstrăvărie acolo, pentru uz intern, iar clădirea asta va fi pentru nunţi şi botezuri”, ne povesteşte, amabil, omul. Mândru, ne spune – „Am avut noi bani, noi am făcut-o, Mănăstirea, Arhiepiscopia, cum ar veni”.
Priveliştea e superbă în livada Arhiepiscopiei. Pomii sunt verzi, e soare, iar în apă sclipesc peştii. Raiul. Hotelul, restaurant, sau ce o mai fi, se profilează în spate, pus tot discret, astfel încât nu oricine să poată vedea cine şi ce face acolo. Vom vedea la final şi cine va avea acces şi pe câţi bani.
