Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului nu mai e interesată de afacerile din energie (2)

Hidroelectrica scoate la vânzare, în cadrul licitaţiilor deschise cu strigare din perioada 23-26 mai 2016, 20 de MHC-uri, cu o putere totală instalată de 16,48 MW şi o energie de proiect de 49,2 GWh/an, la un preţ egal cu valoarea contabila a acestor active, potrivit anunţului publicat zilele trecute pe site-ul companiei. Este vorba despre microhidrocentrale din 12 judeţe, printre care şi Argeş. Astfel, este scoasă la licitaţie CHEMP Frasin, la un preţ de pornire de 4.038.070 lei.

 

Dosarele de prezentare aferente fiecărui pachet de active pot fi procurate de luni până vineri, până la dată de 16 mai 2016, între orele 9.00 şi 15.00, de la sediul Hidroelectrica SA.

În vederea participării la licitaţie, ofertanţii vor depune documentele de participare la sediul Hidroelectrica SA, în plicuri sigilate, până la data limita de 16 mai 2016, ora 15.00, deschiderea plicurilor urmând să aibă loc în perioada 17-20 mai, iar licitaţiile publice cu strigare în perioada 23-26 mai.

„Se lucrează la acte”

În septembrie anul trecut, Hidroelectrica a reuşit să vândă doar două unităţi din cele 34 de microhidrocentrale pe care le-a scos la vânzare. Una dintre microhidrocentrale, denumită Călugăriţa şi amplasată pe râul Valea lui Stan, a fost cumpărată de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. „Încă nu funcţionează microhidrocentrala, lucrăm la acte”, ne-a spus protosinghelul Caliopie Ichim, consilierul ÎPS Calinic pe probleme de construcţii şi patrimoniu. Acesta a mai declarat că Arhiepiscopia nu e interesată de unitatea scoasă la vânzare în luna mai. „Era disponibilă şi când am cumpărat Călugăriţa, nu ne interesează”, a spus consilierul Caliopie.

Hidrocentrala Călugăriţa, care a costat 1,7 milioane de lei, a făcut parte din sistemul naţional de energie, dar de 4 ani nu mai funcţionează, iar preoţii declarau atunci că au de gând să o repare că să facă economie.

Călugăriţă a fost construită în 1984 şi pe vremuri putea alimenta până la 180 de gospodării. După ce va fi reparată, Arhiepiscopia speră să acopere consumul bisericilor din zonă sau măcar necesarul anual al Mănăstirii Curtea de Argeş.

 

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a fost singură care a licitat pentru microhidrocentrală aflată pe răul Valea lui Stan, la câţiva kilometri de barajul Vidraru. Preoţii recunosc că numele centralei electrice a fost cel care i-a atras. Atunci când am auzit că a fost scoasă la licitaţie o călugăriţă pe Transfăgărăşan am zis că trebuie s-o cumpărăm”, a declarat la vremea aceea protosinghelul Caliopie Ichim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email