Arhiepiscopia a primit teren în Marina, Noapteş şi Buşaga

La ultima întâlnire a legislativului municipal, de luni după amiază, consilierii locali au aprobat retrocedarea unor „păşuni colinare” către Episcopia Argeşului şi Muscelului. Decizia a venit după ce în urmă cu câteva luni preoţii au solicitat, prin intermediul unui avocat, mai bunuri imobile ce au aparţinut pe vremuri Episcopiei. Conştienţi că nu vor putea să primească toate terenurile înapoi, preoţii au luat în calcul şi posibilitatea compensării acestora cu alte terenuri. Aleşii locali au analizat memoriul înaintat de reprezentanţii Episcopiei şi au aprobat, în cadrul şedinţei de consiliu, „trecerea de la domeniul public al municipiului Curtea de Argeş în domeniul privat a unor terenuri din păşunile colinare, în scopul compensării în natură a Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului pentru o parte din terenurile agricole pe care le-au deţinut pe raza localităţii”.

„Să retrocedăm terenurile şi persoanelor fizice, nu doar Arhiepiscopiei!”

Majoritatea aleşilor locali au fost de acord cu acest proiect de hotărâre, însă consilierul Ioan Ghiţă a avut şi o propunere. „Să amânăm retrocedarea pământu­rilor către Episcopie, până în momentul în care vom putea să retrocedăm şi persoanelor fizice. Aşa ar fi corect faţă de cetăţenii din municipiu”, a spus consilierul. Propunerea nu a fost însă aprobată şi de restul colegilor de legislativ. În schimb, primarul Nicolae Diaconu a promis că până în vara anului viitor şi restul cetăţenilor din municipiu vor fi puşi în posesie.
Fără prea multe discuţii, proiectul de hotărâre a trecut, iar Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a primit 5 de hectare de păşune în Cartierul Marina, 16,20 de hectare în zona Noapteş şi tot 5 hectare pe Buşaga. „Vă mulţumesc pentru această decizie şi promit că vom avea o colaborare strânsă cu primăria. Vă vom ajuta, ori de câte ori veţi avea nevoie”, a declarat la finalul şedinţei arhidiconul Caliopie Ichim, reprezentantul Arhiepiscopiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email