A patra ediţie a competiţiei gastronomice internaţionale „Cupa Argeşului”, organizată de Consiliul Judeţean Argeş în colaborare cu Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism, se va desfăşura mâine, la restaurantul „Cornul Vânătorului” din Piteşti. Cu această ocazie, în faţa celor mai mari maeştri ai artei culinare din România se vor prezenta peste 30 de echipe de bucătari şi cofetari, atât din ţară, cât şi din străinătate, în competiţie fiind înscrişi concurenţi din Serbia, Republica Moldova şi Bulgaria. Preparatele vor fi prezentate la standuri cu începere de la ora 10,00, festivitatea de premiere urmând să se desfăşoare în cursul serii. Organizatorii au anunţat că cei prezenţi vor avea ocazia să guste din produsele culinare preparate în cadrul concursului, precum şi din băuturile autentice tradiţionale româneşti şi se vor delecta cu un spectacol susţinut de ansamblul folcloric „Dorul” şi orchestra „Doina Argeşului”.
Acţiunea este uu prilej de promovare a turismului
În cadrul manifestărilor dedicate artei culinare a fost inclus şi un eveniment de promovare a judeţului. După ce vor admira arta ameştrilor bucătari, invitaţii vor putea participa la simpozionul cu tema „Promovarea turismului în Argeş”, organizat de Serviciul Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Consiliului Judeţean Argeş. Simpozionul îşi propune prezentarea principalelor proiecte turistice ale judeţului, pornind de la principiul că sectorul public trebuie să furnizeze cadrul organizatoric pentru a permite buna funcţionare a unui organism specializat în comercializarea produsului turistic în ansamblul său.