Argeşenii preferă anul acesta litoralul românesc

În miez de vară, când ne aflăm în plin sezon al vacanţelor şi concediilor, argeşenii îşi fac planuri de vacanţă. Fie că aleg să plece la munte, la mare sau către altă destinaţie, oamenii vor să se distreze şi să simtă bine, cu un buget cât mai mic, dacă se poate.

Tichetele de vacanţă pe care bugetarii le-au primit anul acesta pentru prima dată au dus la schimbări şi în ofertele agenţiilor de turism. „Vara asta e la mare cerere litoralul nostru, datorită, evident, voucherelor de vacanță care au început să se dea pe la școli și pe unde se mai dau. În rest… sunt cereri pentru litoralul bulgăresc, care în continuare are servicii mai ieftine și mai bune decât la noi”, ne-a spus  Magda Fărăoanu, de la Agenţia Dragma Euroturistic.

Din păcate, sunt şi argeşeni care nu şi-au permis să plece în concediu. Aceştia au ales varianta unui grătar făcut la munte împreună cu rudele sau prietenii apropiaţi. „Nu voi pleca în concediu anul acesta, din cauza anumitor motive. În primul rând pentru că nu am bani suficienţi, iar în al doilea rând pentru că mi-am schimbat de curând locul de muncă şi nu-mi pot lua nici măcar câteva zile libere. Am alte priorităţi acum şi nu îmi arde de concediu. Am cheltuieli destul de mari şi au crescut şi ratele la bănci. Aşa că o să mă duc la un grătar şi atât. Poate la anul va fi mai bine”, spune, supărat, Cosmin.

Conform unei statistici realizate la nivel naţional, trei sferturi dintre români, iar argeşenii nu fac excepţie, nu pleacă în vacanţă. Potrivit studiului, 7 din 10 români nu au plecat niciodată în concediu. Cei mai mulți profită de zilele libere că să muncească în gospodărie. Construiesc, repară, zugrăvesc sau merg la țara să-și ajute rudele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *