Anul acesta ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană pentru persoanele fără posibilităţi nu vor mai fi distribuite pe baza unor liste realizate la nivelul local, ci pe baza unor cupoane pe care oamenii le-au primit prin poştă. Însă, toţi cei care au intrat în posesia acestor cupoane de mai bine de o lună de zile se află într-o situaţie confuză, asta după ce nimeni nu îi lămureşte de unde sau cum pot intra în posesia alimentelor.
Zeci sau poate sute de argeşeni vin în fiecare zi la Primăria Curtea de Argeş cu diverse probleme, însă, zilele acestea, cei mai mulţi vor să afle de unde pot ridica alimentele de la UE. Cu cuponul în mână, aceştia se îndreaptă imediat spre portarul instituţiei pe care îl asaltează cu o serie de întrebări. „De unde pot lua alimentele?”, „Am primit cuponul, ce să fac cu el?”, „Nu ştiţi când se dau ajutoarele?”, sun doar câteva dintre nelămuririle celor care beneficiază în acest an de alimente. Pe partea din spate a tichetelor ce au fost distribuite în urma cu o lună de zile sunt specificate şi cantităţile de alimente ce le revin în acest an argeşenilor, respectiv 4 litri de ulei, 4 kilograme de zahăr, 6 kilograme de făină, 2 pungi de paste făinoase (400 g), 8 conserve de carne de porc (300 g), 6 conserve de carne de vită şi cutii de pateu de ficat. „Am primit cuponul acum o lună, dar nici până acum nu ştiu ce să fac cu el. Nimeni nu ne spune nimic, doar că nu au venit alimentele. Sunt oameni care spun că acum după alegeri se dau, iar alţii spun că nu ne mai dau nimic. Eu nu ştiu ce să mai cred. Cred că am venit de cinci ori la Primărie să mă interesez, dar nimeni nu mi-a spus nimic”, spune un bărbat în vârstă din Curtea de Argeş.
La supermarket cu cuponul
Mai mult decât atât, cei care au primit cupoanele au mers chiar şi la supermarket-urile din municipiu, asta după ce au auzit mai multe zvonuri potrivit cărora alimentele ar putea fi ridicate de aici. „Am fost peste tot, nu doar la Primărie. Am auzit că pe la supermarket s-ar da alimentele şi m-am dus acolo, dar degeaba. Mi-au spus că nu ei împart aceste alimente. Era mai bine ca anul trecut, când s-au ocupat cei de la Primărie. Acum este bătaie de joc. Tot ce ne dă e bun, pentru că nu avem bani să cumpărăm şi ne prindeau bine acolo în casă”, spune o alte femeie.
De asemenea, reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS), care s-au ocupat anul trecut de distribuire alimentelor, au declarat că nu au primit nicio informare oficială în ceea ce priveşte situaţia ajutoarelor oferite de UE.