Argeșean de 42 de ani, arestat preventiv pentru că ar fi violat o tânără pe care a cunoscut-o pe rețelele sociale

Suspectul a fost reținut de polițiștii Biroului Investigații Criminale și prezentat instanței, care a dispus arestarea pentru 30 de zile


Un bărbat de 42 de ani, din Rociu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi constrâns o tânără de 25 de ani să întrețină un act sexual împotriva voinței sale, într-un apartament din Pitești.

În ziua de 3 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de viol.

Din cercetări a rezultat că, în data de 20 ianuarie a.c., o tânără de 25 de ani, din Recea, s-ar fi întâlnit cu un bărbat de 42 de ani, din Rociu, pe care l-ar fi cunoscut anterior pe o rețea de socializare. Cei doi ar fi mers împreună la un apartament din Pitești, unde, potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi constrâns-o pe femeie să întrețină un act sexual împotriva voinței sale.

La data de 3 martie, în baza unui mandat de aducere, bărbatul a fost condus la sediul poliției. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În cursul zilei de 4 martie a.c., suspectul a fost prezentat de procurorii Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele ar fi fost săvârșite și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email