Argeşenii sunt„Pentru diversitate” şi „Împotriva discriminării”


În această perioadă, se desfăşoară la nivel european, campania „Pentru diversitate. Împotriva discriminării”, care a fost iniţiată de către Comisia Europeană. Campania are ca scop informarea oamenilor în legătură cu drepturile şi obligaţiile pe care le au potrivit legislaţiei comune europene de combatere a discriminării, dar şi integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap din România. Campania „Pentru diversitate. Împotriva discriminării” a fost asociată cu foarte multe evenimente organizate la nivel naţional şi local, unde s-au format parteneriate puternice cu asociaţii naţionale sau locale, organisme de promovare a egalităţii, sindicate, asociaţii ale patronatelor şi autorităţi naţionale a căror muncă implică lupta împotriva celor cinci motive de discriminare vizate de Comisia Europeană care sunt următoarele: rasa sau originea etnică, orientarea sexuală, religie sau credinţă, dizabilitate şi vârstă.

„Persoanele cu probleme au nevoie de sprijinul nostru”

Cu această ocazie beneficiarii centrului „Sfântul Justinian” vor organiza câteva acţiuni prin care vor marca participarea la această campanie. „Vom ieşi împreună cu beneficiarii la plimbare prin parcuri, vom organiza câteva acţiuni recreative. Ne bucurăm că sunt organizate astfel de campanii, pentru că în acest fel sunt sprijiniţi oamenii care au anumit probleme, dar care nu trebuie eliminaţi din societate. Ei trebuie să fie sprijiniţi pentru a se integra socio-profesional”, a spus Vasilica Rădulescu, asistent medical în cadrul centrului „Sfântul Justinian”. Principalele obiective ale campaniei „Pentru diversitate. Împotriva discriminării” vizează promovarea unei percepţii corecte a societăţii civile în raportarea sa la persoanele cu dizabilităţi, crearea unei noi generaţii de reprezentanţi ai comunităţii persoanelor cu handicap, dar şi susţinerea unor tineri care prin valorificarea potenţialului lor devin modele pentru întreaga societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email