Foarte mulţi cititori ai cotidianului „INTERES ARGEŞEAN” vin la sediul redacţiei sau ne scriu mesaje pe site-ul ziarului, pentru a ne prezenta unele probleme cu care se confruntă zilnic în municipiul Curtea de Argeş. Astfel, un argeşean ne-a semnalat două probleme legate de circulaţia rutieră din municipiu. „Consider necesară construirea unui sens giratoriu în intersecţia de la Biserica Domnească, care să preia circulaţia de pe strada „Cuza Vodă” şi bulevardul Basarabilor. Sunt foarte multe străzi care se pot intersecta în acest loc. A doua problemă este intersecţia semaforizată pe direcţia Judecătorie – Mănăstire. Ar trebui făcut un marcaj de încadrare înainte şi la stânga, deoarece rişti să rămâi în intersecţie dacă un conducător auto vrea să vireze la stânga, iar pe sensul celălalt se circulă”, ne scrie un cititor pe site.
Este necesar
un marcaj de ghidare în interesecţie
Este drept că în ultima perioadă foarte mulţi şoferi s-au plâns de lipsa acestui marcaj de ghidare în intersecţia semaforizată. „Lucrez ca taximetrist şi trec de foarte multe ori prin intersecţie. Nu mai ştiu de câte ori am rămas blocat de aici din cauza şoferilor care se încadrează greşit pentru virajul la stânga. Pe noi, taximetriştii, ne afectează foarte mult situaţia aceasta. Ar trebui ca cei responsabili să facă ceva”, a spus Adi, unul dintre taximetriştii argeşeni. O altă situaţie de care se plâng conducătorii auto este coloana de maşini care se formează după-amiaza, la intersecţia semaforizată pe sensul de mers Piteşti – Curtea de Argeş. „E durere ce se întâmplă aici. Se formează o coadă imensă. Ajung maşinile până în apropierea notariatului. Neapărat trebuie făcut ceva. Mai este şi câte un „profesionist” care se încadrează greşit la virajul la stânga în intersecţie şi… gata, s-a blocat totul. Cel mai bine este să te bagi pe 1 Decembrie, pentru că numai aşa poţi evita aglomeraţia”, spune Cristi, un alt şofer din municipiu.