Argeşenii îşi plătesc datoriile către Aquaterm în rate

Societatea Aquaterm oferă argeşenilor care au datorii foarte mari posibilitatea de a le achita eşalonat. Astfel, societatea de furnizare a utilităţilor a încheiat contracte pe bază de angajament cu argeşenii datornici, prin intermediul cărora restanţierii achită lunar o anumită sumă, stabilită de comun acord, în funcţie de valoarea debitului. „Fiecare persoană achită lunar o anumită sumă, care diferă de la o persoană la alta. Până în acest moment Aquaterm-ul are încheiate 84 de astfel de contracte. Însă, dintre acestea, 70 de şi –au achitat datroiile integral, iar restul de 14 proprietari de apartamente mai au de plătit câteva rate. Noi aşteptăm ca şi aceşti abonaţi să-şi achite datoriile pentru că şi noi ca societate la rândul nostru avem de făcut diferite plăţi ”, ne-au informat reprezentanţii Aquaterm. Suma pe care o mai au de achitat cei 14 argeşeni datornici se ridică la aproximativ 21.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email