Sâmbătă, argeşenii au avut din nou ocazia să scape de aparatura electrică şi electronică nefuncţională. Potrivit datelor finale oferite de reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din cadrul primăriei, în municipiul nostru a fost strânsă cantitatea de 700 de kilograme de deşeuri electrice şi electronice. Şi de această colectarea aparaturii nefuncţionale s-a desfăşurat fără nici un fel de incidente. Începând cu ora 09.00 argeşenii au contactat telefonic reprezentanţii primăriei, şi aceştia s-au deplasat la locurile indicate pentru a ridica D.E.E.E. –urile. La ora 12.00 reprezentanţii primăriei, în colaborare cu angajaţi ai Transarg-ului şi cei de la Serviciul Public de Gospodărie Comunală, au mers pe străzile din oraş şi au făcut o ultimă verificare. „Şi de această dată, colectarea s-a desfăşurat ceva mai uşor, pentru că locuitorii au avut posibilitatea să sune la telefonul de la primărie şi să ne anunţe unde au scos deşeurile. Aşa cum era de aşteptat, cele mai multe au fost televizoare, monitoare vechi de calculator şi aparate radio”, ne-a spus Constanţa Cârstea, inspector în cadrul Biroului Protecţia Mediului.