Argeşenii care locuiesc în cartierul 1 Decembrie din Curtea de Argeş se tem ca şerpii să nu intre pe ţevi în apartamentele lor. Ei spun că nu îndrăznesc să-şi lase copiii în parc din acelaşi motiv. Albia râului Argeş, plină de bălării, e o adevărată şerpărie, cred ei.
Strada 1 Decembrie, aflată în apropierea Mănăstirii Argeşului, este un nod rutier important al oraşului. Traficul greu dinspre Râmnicu Vâlcea, Piteşti ori Barajul Vidraru pe aici trece. În intersecţie se află podul peste râu, iar albia este plină de buruieni înalte de un stat de om, printre care mişună şerpii.
Copiii nu se tem
„Mi-e frică atunci când aud zgomot pe conductele de apă să nu intre vreun şarpe, să nu ne trezim cu el în casă. Eu sunt mai fricoasă de felul meu, şi mă sperii”, spune Elena Baciu. Femeia locuieşte în blocul F3A, aflat în imediata apropiere a râului. Vecina ei, Mariana Avram, o susţine “E periculos să ne lăsăm copiii şi nepoţii în părculeţ singuri. Se mai duc şi la apă şi nu se ştie. Sunt vecini care locuiesc la case şi s-au trezit cu şerpii în curte”. O altă locatară, Mariana Bârlă, spune: “Mă mai duceam să clătesc covoare la râu, că nu încap în maşina de spălat, dar când am văzut şerpi am fugit cât am putut”.
Copiilor nu le e frică de şerpi. “Îi prindem dacă îi vedem. Odată ne-a spus un băiat de aici, de la bloc, Lucian, că a văzut unul, dar nu ne-am speriat”, se dă curajos Mihai, de 6 ani.
„O să luăm măsuri”
Autorităţile locale de la Curtea de Argeş spun că nu ştiu de această situaţie şi că vor vedea ce se poate face. “O să luăm legătura cu angajaţii de la SPGC să vină şi să taie iarba, cel puţin în zona blocurilor”, a asigurat primarul Nicolae Diaconu. Directorul Serviciului Public de Gospodărire Comunală, Ioan Ghiţă, spune că albia poate fi curăţată doar dacă instituţia pe care o conduce primeşte bani de la Consiliul Local pentru acest lucru. “ E greu să luăm toate obiectele pe care le-au adus apele şi să curăţăm de buruieni toată albia. Dacă primim bani, le facem, dar repet, e foarte complicat”, a spus directorul SPGC. În urmă cu câţiva ani, Curtea de Argeş a fost lovit de inundaţii, toate pâraiele de pe raza oraşului dar şi râul umflându-se şi aducând în oraş buşteni, bucăţi de beton din poduri, bucăţi de zid. Unele au fost luate de cei de la Serviciul Public, dar au rămas şi locuri, cum este cel de pe strada 1 Decembrie, în care viiturile au rămas. Cum nimeni nu a încercat să le ia, au crescut buruieni în jurul lor, paradisul şerpilor.