Arbitrul Ionică Serea a fost eliberat din penitenciar

Fostul arbitru Ionică Serea, cercetat pentru fapte de corupţie, a ieşit din penitenciar după aproape cinci luni de arest preventiv. Curtea de Apel Piteşti a dispus, la sfârşitul săptămânii trecute, punerea în libertate a inculpatului, arestat preventiv alături de arbitrul Marius Martiş într-un dosar în care mai sunt judecaţi omul de afaceri piteştean Cornel Penescu şi administra­torul firmelor acestuia, Liviu Făcăleaţă. Instanţa a admis, de fapt, recursul formulat de Serea faţă de respingerea de către Tribunalul Argeş a unei noi cereri de eliberare provizorie sub control judiciar. Fostul arbitru a părăsit Penitenciarul Colibaşi, însă va avea o serie de obligaţii, printre care să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat, să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Totodată, el este obligat să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, martori sau alte părţi din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

Marius Martiş rămâne după gratii

În acest dosar rămâne în continuare după gratii doar arbitrul Marius Martiş, care nu a mai solicitat punerea în libertate după ce Curtea de Apel Piteşti a confirmat, pe 13 septembrie, decizia Tribunalului Argeş privind menţinerea stării de arest preventiv. Marius Martiş şi Ionică Serea au fost arestaţi pe data de 30 aprilie, iar ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Penescu şi Făcăleaţă, pe 11 mai. Aceştia din urmă au fost însă puşi în libertate sub control judiciar de Curtea de Apel Piteşti după mai puţin de două săptămâni. Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe cei patru pe data de 21 mai, în noul dosar care vizează corupţia din fotbal. Penescu a fost trimis în judecată pentru dare de mită, Serea pentru luare de mită, în timp ce Făcăleaţă şi Martiş sunt acuzaţi de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email