Ar fi bine dacă am avea în oraş mai mulţi Ducu Gheorghiescu

Ducu Gheorghiescu este, în opinia mea, un tip mult mai ataşat de oraş şi de împrejurimi decât o să fie vreodată un ales local, şi mă refer şi la parlamentarii pe care îi alegem tot aici ca să ne reprezinte la Bucureşti. Niciunul dintre cei care ocupă un fotoliu călduţ prin instituţii nu ştie atâtea lucruri despre Argeş şi nici nu e măcar interesat să afle. Ducu a făcut, de unul singur, o hartă a oraşului şi pregăteşte un album. E un artist al fotografiei, se ştie acest lucru, şi un împătimit al muntelui, al turismului ecologic. Dacă a auzit cineva în Scoţia, spre exemplu, de Curtea de Argeş, dacă la librăria Cărtureşti Curtea de Argeş e o prezenţă obişnuită, dacă pe site-urile cu cele mai frumoase peisaje Valea Argeşului e prezentă, acestea toate se datorează lui Ducu.

Ar fi bine dacă am avea mai mulţi Ducu Gheorghiescu. Aşa poate oraşul ar arăta mai frumos, iar muntele ar fi mai curat. Nu mi-am propus să-i fac aici un portret idilic lui Ducu, pentru că nu e cazul şi pentru că ştiu că are oroare să iasă în faţă. Preferă ca munca lui să vorbească, iar fotografiile sale spun mai mult decât trei editoriale. Vreau doar să semnalez un fapt. Cred că Ducu  este tipul de om care a trecut de multă vreme de tranziţia care ne aduce manele şi gunoi în poieniţe, de vremea când a fi ales într-o funcţie publică înseamnă în primul rând bunăstarea personală, cu orice risc şi cu orice chip.

O hartă a municipiului este o necesitate, se discută de mult timp de asta, de pe vremea primului mandat al primarului Nicuţ. Şi totuşi, nici după lungi şi complicate calcule şi aranjamente, administraţia locală nu a reuşit să promoveze oraşul aşa cum merita, aşa cum a făcut Ducu, prin expoziţiile sale şi nu numai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email